Medicinist..

28.7.11
Oficial sunt medicinist. Student al Facultății de Medicină din cadrul UMF „Iuliu Hațieganu” și sunt tare mândru. De-acum pot zice c-a început ce e important - pentru mine. E absolut genial. Admiterea - acum un an ma plângeam că vine bacul. Doamne ce prostalău eram! Oricum, e un sentiment foarte frumos, să culegi fructele după ce te-ai ocupat de plantă tot anul - absolut superb și foarte satisfăcător. Dacă ar fi să comentez, admiterea a fost destul de grea.. pentru mine chimia puțin mai mult ca biologia, nu pentru ca ar fi mai grea, ci pentru că nu m-am pregătit la fel de bine. Dar eh, e perfect așa cum e. După cum ziceam, medicinist! și-am primit și cămin. Eh?! În orice caz, situația-i bună și pe 3 octombrie începe visul de 6 ani. Aș vrea să le mulțumesc alor mei, lui Dumnezeu și tuturor celor care m-au susținut (întotdeauna am vrut să zic.. ei bine, să scriu asta!). Presupun că-i greu să faci 6 ani de facultate și mă gândesc că secretul tuturor e determinare, perseverență și o bună porție de „dacă alții pot, păi eu de ce nu?!”. Sper c-o să fie destul și Doamne-ajută! Acum apropo de bac - a fost ușor. Și nu o zic să par un elitist înfumurat sau știu eu ce, doar că 6-le (care se pare ca azi e număr magic) era ușor de luat! Așa că nu ii mai ascultați pe cei care vă zic că n-a fost corect. Oricum aveam nevoie de o triere mai bună. Mă bucur că în sfârșit a avut loc.
Read more ...