Medicina (generală?!)

5.11.13
E o problemă de moțivatie.

Din ce văd, tot ce e, ține de cât de mult o vrei. Greu? Deloc. E doar mult. Ah, că ți-e frică, de succes sau de rateu, sau că ți-e lene, e inevitabil. Toți avem prostia asta. Cum reacționăm e ce face diferența. Așa că greu? Nu.  Doar cât ești de dispus să faci și cât de departe vrei să mergi. Știu că-i o poveste nemuritoare, știu că ăstea sunt lucrurile pe care în ultima vreme le auzi din toate direcțiile și de pe toate gardurile, dar e un clișeu atât de adevărat! Și măcar dacă s-ar aplica doar aici, dar e ceva știut de când lumea, la propriu, dar ceva ce ignorăm prea mult. Nu știu care e explicația, nu mă prefac că am răspunsul, dar e evident că uităm cum se face. Lejeritatea cu care primim tot, două, trei taste pentru nu contează ce vrei să afli, pastile să slăbești, pastile să-nveți mai ușor, oameni peste tot care-ncearcă să-ți vândă ultima chestie să te-mbogățești peste noapte, să ai totul cât mai de-a gata, toate ăstea ne duc către lipsa de motivație care e pandemică văd că. Așa că, zi-mi, cum poți crede că orice e greu atunci când tu nu îți aduni suficientă forță să mergi până la magazin? E la fel de grea ca orice altceva care cere ore multe, zilnic, dedicate. Să fii studentul ei, e să fii studentul oricărei alteia. Înseamnă concentrare câtă poți oferi și răbdare câtă poți strânge, nu abilități deosebite, o predilecție spre - care deși ajută, de obicei lipsește - sau alte mituri care există și circulă de ici, colo. Înseamnă doar un om care s-a decis și rămâne la ceea ce vrea.

Primul pas e cel care te mănâncă de obicei, nu? E cel care se zice că dacă-l faci, ți se rezolvă greutățile. Adevărul ce-l știu în momentul ăsta e că nimic nu se compară cu lupta pe care-o ai în fiecare zi, de fapt. Per aspera ad asta, nu?! Entuziasmul nepierit contra comodității, dorința de mai mult împotriva nevoii de un respiro, sentimentul scopului versus îndoiala zilnică; se întâmplă mai des decât te-ai aștepta să fie mai puternic partea a doua, dar știi cum e când maine e o zi nouă - reiei. Și atunci primul pas e cel mai al naibii - pentru că trebuie să-l faci în fiecare zi.

Dar asta e puțin incorect. Pentru că da, oricine cu destulă voință poate termina școala asta. La fel ca peste tot, e câte unul care te mai lasă să treci, e câte unul care te ajută și cumva cumva iei 5ul. Nu e corect, dar cu asta ne confruntăm și în final cred că e utopic să zicem că toți pot face doar ce își doresc. „Cine nu vrea să fie aici n-ar trebui să ocupe locuri degeaba” e greu de realizat într-un loc pe planeta asta unde ai opțiunile la fel de limitante și strâmte ca gaura unui ac.

Ce înseamnă deci să fii student la medicină? dacă mă-ntrebi pe mine, e să perseverezi.




Notă importantă: Ce zic acum e valabil pentru cine nu a avut probleme la trecut bacul și a reușit să scape de-o admitere. A doua e de fapt primul pas teribil de greu care-odată trecut, felicitări! mai ai o viată de așa ceva!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu